Pot să beau ceva?

- Postat in Mit sau adevar de

Nu vă supărați, da’ am uitat să întreb medicul, aș putea sa beau măcar un pahar de bere? Merge măcar un șpriț după masă? O țuiculiță ceva? Face rău?

Nu chiar în fiecare zi, dar la câteva zile aud o astfel de întrebare. Acum este foarte bine că sunt întrebat, decât să amestece fiecare băutura cu pastilele după cât de puternică îi este tentația. Desigur o să crezi despre mine că sunt un tiran îngust, care zice: nu pui picătură de alcool în gură, că o să fie vai și amar!

Un subiect cu adevărat dificil, atât pentru pacient cât și pentru mine. De ce pentru mine? Pentru că pe de o parte îl înțeleg, însă în același timp este complicat să explic pacientului, câte interacții ar putea să aibă tratamentul lui cu ”un păhărel” sau dacă ar putea sa îl bea, când să o facă în raport cu celelalte medicamente sau suplimente și nu în ultimul rând cât de mic să fie ”păhărelul”.

Revin la întrebare inițială, dacă ”ai uitat să întrebi medicul” sau mai bine zis ți-a fost rușine să o faci, pentru că te-ai dus de fapt cu o problemă de sănătate, cu o durere, iar ”păhărelul” e o treabă de veselie și joc, chiar nu prea mergea să întrebi. Altfel dacă era ziua soției sau a copilului sigur iți aduceai aminte si întrebai. Atunci să răspund eu.

...pam pam… pam pam… …. Tic tac…tic tac...

Cam așa se derulează gândurile când sunt întrebat de acest subiect. Dacă tratamentul sau starea pacientului nu este o contraindicație absolută, atunci nu ramâne decat sa cântăresc dacă omul din fața mea este un consumator înrăit, unul moderat sau ”începător”.

De multe ori pun întrebare simplă și directă: ”Cam cât bei pe zi?”. De ce? simplu, tendința pacientului, în acest punct în care și-a făcut curaj să întrebe ceva atât de personal, este să îți spună adevărul. Răspunsul la întrebare, mă ajută să-mi fac o idee cu cine vorbesc. Un bărbat care bea două pahare pe zi este diferit de unul care bea 2 litri zi de zi.

DOZA de bere:

Noi românii bem orice: bere, vin, țuică, whisky, vodka, rom, coniac, gin, sampanie, spirt, pufoaică și putem să le amestecăm în orice combinație posibilă.

În mare avem 3 tipuri de băuturi: Slabe, aproximativ 5% alcool cum ar fi: berea. Medii 10-15%: vinuri, unele lichioruri. Tari 33-50% : țuică, whisky, vodka, palincă.

Echivalența

Luând în calcul media alcoolică din fiecare categorie avem: 2 cutii de bere (330ml x 2) = 1 pahar de vin (200ml) = 100ml țuică

Ești consumator mediu dacă bei 1 pahar de vin pe zi. Nu luăm în calcul varianta în care la un eveniment bei mai multe pahare, atâta timp cât nu depășești media săptămânală. Ca să fie clar, nu ai un eveniment în fiecare săptămână, iar dacă ar fi așa, ar trebui să mai tai din paharele din timpul săptămânii.

M-am gândit la un exemplu ca să ne înțelegem. Ori bei un pahar de vin pe zi, ori ai un eveniment pe săptămână, când bei 5 pahare ( asta dacă duci 1 LITRU de vin ) și în restul săptămânii mai ai voie doar 2 pahare. Deși mi-e greu sa cred că poți să bei un litru de vin într-o seară, fără să fii turtă și pe urmă restul de șase zile să înnumeri două păhărele.

Acum e simplu, dacă găsești un eveniment din orice, în afară de zile de naștere, nunți, botezuri, promovare la serviciu, etc, bănuiesc că te-ai prins, de la 8 pahare de vin pe săptămână intri în ”categoria grea”.

Dar dacă ești consumator femeie? Simplu, împarți la doi, adică bei doar 100ml de vin pe zi. Calculul din punct de matematic nu pare corect, dar sunt mai multe variabile care sunt luate în calcul. Femeia metabolizează și absoarbe alcoolul în mod diferit față de bărbat. În afară de asta masa hidrică este mai mică în cazul femeilor. De unde rezultă că aceeași cantitate de alcool va duce la o alcoolemie mai mare.

Același formula ca la doamne este valabilă și în cazul bărbaților peste 65 de ani. Păi cum? Nu e corect, domnule! Păi cum, eu am băut toată viața și intru în aceeași categorie cu doamnele? Păi da, intri, pentru că peste 65 de ani corpul nu mai reține același volum de apă ca în tinerețe, te îmbeți mai repede cu o cantitate mai mică de alcool.

Partea bună

Consumul moderat de alcool, în cazul în care nu este contraindicat pur și simplu sau nu face obiectul unei interacțiuni medicamentoase, face bine. Se știe că francezii, care consumă aproape zilnic vin roșu, au incidența cea mai mică a bolilor cardiovasculare. În rest ar trebui digestia să funcționeze mai bine, să fii mai relaxat, mai calm, poate și mai bine dispus.

Ai putea să consumi puțin alcool, când iei DOAR: vitamine, sau doar suplimente pentru digestie (Colebil, Triferment, alte enzime), cărbune pentru balonare, picături de nas, pastile de supt pentru gât (Faringosept, Strepsils, Tantum, Salviasept, Decasept, etc). Chiar și în aceste situații cred că ar trebui să ții cont că berea rece nu o să-ți facă bine dacă te doare în gât sau dacă ești balonat.

Partea mai puțin bună

Chiar dacă vorbim de un consum moderat de alcool pot să apară interacțiuni cu medicamentele sau în anumite situații este pur și simplu contraindicat. Trebuie ținut cont și de faptul că 30% din alcoolul băut rămâne în tractul digestiv, de unde putem înțelege primele interacțiuni. Apoi în consumul cronic pot apărea probleme de malabsorbție.

Contraindicații

Copiii, adolescenții, femeile însărcinate sau chiar în perioada preconcepțională, conducătorii auto și persoanele care manipulează diferite utilaje, bolnavi cronici hepatici sau cu diferite insuficiențe de organ și mai sunt câteva categorii cu ponderi mici.

Mecanismele de interacțiune

În primul rând vreau să amintesc de „categoria grea”. În acest caz apar modificări la nivelul activității enzimatice care pot să dureze câteva săptămâni de la încetarea consumului. Modificările țin de metabolism, deci cantitatea de medicament administrată nu va avea efectul dorit. Poate doar în cazul celor internați medicii urmăresc eficiența tratamentului și ajustează dozele pentru a ajunge la răspunsul dorit.

Tot la „sportivi” putem avea și rezultat invers, adică efectele tratamentului sunt mult mai puternice decât cele dorite, sau și mai rău anumite medicamente se pot biotransforma în compuși toxici care pot afecta ficatul, rinichiul sau diferite organe.

În al doilea rând avem „petrecăreții”. Nu am vorbit prea clar până acum despre ei, așa că vreau să fac lumină. Sunt cei care beau zdravăn la un eveniment și apoi sunt „cuminți”. Cazul cu 5 pahare la ziua de naștere și care nu depășesc 7 într-o săptămână. Ei sunt încadrați la consumatori cumpătați, dar ce se întâmplă dacă au nevoie de tratament chiar în ziua abuzului sau în primele 24 de ore?

Simplu, și la ei se activează aceleași mecanisme enzimatice care pot scădea efectul tratamentului sau îl pot amplifica, pot avea avea reacții adverse care în mod normal nu ar fi întâlnite. Partea bună este că în general nu ajung la o toxicitate care să lezeze un organ.

Interacțiuni

ANTIBIOTICE: după cum am scris mai sus unele pot fi potențate, altele anulate. Exemple: Ampicilina, Amoxicilina, Augmentin, Oxacilina, Zinnat, Unasyn, Tavanic, Xifia, Forexo, Ciprofloxacina, Rifampicina, Izoniazida. Având în vedere că în majoritatea cazurilor tratamentul durează între 3 și 10 zile, este posibil ca pacientul tratat ori să nu beneficieze de niciun efect, ori să ajungă la reacții adverse legate de supradozare. Un antibiotic pe care îl întâlnim destul de des, chiar și în rețetele prescrise de medicii stomatologi este Metronidazol. În timpul tratamentului cu metronidazol este necesară evitarea completă a băuturilor alcoolice, precum şi administrarea medicamentelor care conţin alcool etilic, deoarece pot să apară reacţii de tip disulfiram.

Revenind la ideea cu potențarea efectului, în realitate sunt puține antibiotice la care crește activitatea, deci nu îți face speranțe că te vindeci mai repede. În schimb, mai degrabă, te întâlnești cu reacții adverse sau iei bulinele degeaba, boala se agravează.

ANTIDEPRESIVE: efectele pot fi exagerate în cazurile tratate cu: Amitriptilina, Anafranil, Doxepin. Sedative precum: Fenobarbital, Extraveral, Nitrazepam, Diazepam, Imovane, Stilnox, Dormicum, Gerodorm. Ele vor avea acțiune potențată, apare amețeala, se poate ajunge până la comă sau moarte. Anxiarul, foarte des utilizat, duce la depresie cardio-respiratorie asociat cu alcoolul. Apar interacțiuni și la asocierea cu suplimente alimentare care conțin valeriană. Deci nu consumați alcool oricât de tentant ar fi momentul.

ANTIHIPERTENSIVE (aici cred că sunt cei mai mulți pacienți care pot fi afectați, deoarece în România sunt foarte mulți hipertensivi): alcoolul scade efectul celor tratați cu: Metoprolol, Propranolol, Lokren, Atenolol, Carvedilol, Captopril, Enalapril, Perindopril, alcoolul produce hipotensiune la asociere cu Nitroglicerina, amețeală și stare de rău la restul.

ANALGEZICE: hepatotoxicitate în cazul Paracetamolului, hemoragie gastrică la asociere cu Aspirina. Atenție: sunt foarte multe combinatii care conțin paracetamol și aspirină. Majoritatea plicurilor de răceală și gripă conțin paracetamol (Fervex, Theraflu, Coldrex, Faringohot). La fel sunt multe combinații de aspirina, exemple avem în zona comprimatelor pentru dureri: Antinevralgic, Fasconal. Recomandarea este sa citești compoziția, nu doar denumirea medicamentului.

ANTIDIABETICE: Comprimate precum: Siofor, Diaprel, Glibomet, Forxiga, Januvia și insuline: Lantus, Humalog, Toujeo, Novorapid, Novomix, Humulin, Lyumjev, Trulicity, Suliqua etc. de cele mai multe alcoolul ori scade efectul lor, poate produce greață, vomă, amețeală. În afară de asta crește și glicemia.

ANTIHISTAMINICE: alcoolul potențează sedarea care apare la o parte din ele (Clorfeniramin, Romergan, Emetostop, Ketof, Ketotifen. Este de notat faptul că în această categorie sunt și medicamente care se eliberează fără rețetă, deci riscul de a nu fi informat de eventualele reacții adeverse este mai mare.

ANTICOAGULANTE si ANTIAGREGANTE PLACHETARE: crește riscul de hemoragie în cazul administrării de: Sintrom, Trombostop, Brilique, Eliquis, Pradaxa. Aici în general pacienții sunt conștienți de riscuri și nici nu pun gura pe alcool. De fapt nici nu ar trebui să le treacă prin gând asta.

ANTICONVULSIVANTE: aici avem mai multe produse medicamentoase, (Fenobarbital, Rivotril, Carbamazepină, Timonil, Convulex, Depakine, Lamotrix, Topamax, Gabaran, Levetiracetam, Lyrica) toate interacționează cu alcoolul. Interesant este cazul Fenitoinei care la consumatorii cronici are efect redus, iar la cei ocazionali are efect exagerat.

ANTIINFECȚIOASE INTESTINALE: banalul Furazolidon, care se eliberează fără rețetă, de multe ori cerut în urma reclamei TV pentru orice diaree. În timpul tratamentului şi 4 zile după oprirea acestuia nu se recomandă consumul de băuturi alcoolice (risc de reacţii de tip disulfiram) şi de alimente care conţin tiamină (risc de hipertensiune arterială şi alte fenomene toxice).

Concluzie

Oricât de puțin crezi că bei, asigură-te că ai citit tot prospectul înainte să începi tratamentul. Citește sau întreabă și în cazul medicamentelor care se eliberează fără rețetă (OTC) sau în cazul suplimentelor.

Ești consumator ocazional de alcool, informează-te dacă poți să începi tratamentul din ziua în care ai băut sau în primele 24 de ore de când ai terminat de băut.

Ești băutor, adică depășești șapte pahare pe săptămână, ar trebui să spui medicului că bei și cât bei. Întrebarea „mai pot să beau și eu ceva? Din când în când?” induce în eroare și nu înseamnă decât că te omori cu mâna ta. Deci mai bine să te faci de râs cinci minute.

Dacă te înscrii pe lista celor „șapte pahare”, doar cu beneficii, cu protecție cardiovasculară, digestie sănătoasă, dar ai ghinion, a apărut o problemă de sănătate și trebuie să inghiti ceva buline, îmi pare rău să te anunț: A venit momentul să te lași și tu!

Acum la modul serios, nu este nicio rușine și nicio greșeală să bei, dar când ajungi să iei pastile, gândește-te de două ori dacă merită să continui așa. Anunță medicul sau măcar farmacistul și citește prospectul!